Ce am văzut în etapa 6 de Premier League. Cocoșei, 8 boabe și visit Rwanda

Leicester – Tottenham 2-1

Mai țineți minte meciurile… hai să le zic bulănoase, cu riscul de a supăra fanii lui Tottenham – meciurile din UCL cu City și Ajax, cumulate cu faptul că Inter nu a putut să bată pe PSV, plus meciul cu City din etapa 2 din Premier League? Bătrâna karmă le ține minte și are grijă ca niciun gol al lui Lucas Moura să nu rămână nepedepsit. Așa că în weekend, au intrat vulpile în cuibar și au ciufulit cocoșeii. Nu sună tocmai ok, dar fix așa am găsit pe google traducerea de la cockerel și eu nu vreau să scriu aici minciuni și să dezinformez.
Leicester a avut un gol anulat în prima repriză la o bulibășeală în careu demnă de Astra și Dinamo. Diferența e că la englezi a fost offside, la Dinamo a fost gol. Aplauze. Augh. Augh. Augh. Apoi a picat golul lui Kane care ne-a demonstrat că el poate marca din toate pozițiile. agățat de dulap, stând în mâini, din mersul piticului sau dansul pinguinului. Lăsând gluma la o parte, e bun băiatul. Mai vorbesc de el pe aici, că merită. Și de Son o să mai vorbesc, că îmi e simpatic, mai ales când stă în offside. Nu pot să spun cât era în offside. Nimeni nu poate, în afară de oamenii din camera magenta care au trasat linii pe teren cum trasam eu în școală pe foi, că scriam mai strâmb decât șutează Stanciu (doar la echipa națională). Și până la urmă am văzut un fundaș dreapta înscriind. Nu a fost să fie Aurier, că VAR-ul l-a oprit la intrare în tabelă, așa că Ricardo Pereira pune latul pe gâtul cockerel-ului și egalează.
www.instagram.com/spursofficial/
Și uite un exemplu când vulpea nu ajunge la strugurii de pe podium, dar nu spune că sunt acri. Ci îl trimite pe James Maddison să dărâme via lui Spurs cu un șut de pe la 25 de metri. 2-1. Dar nu vă bucurați voi cei care nu țineți cu Spurs. Că tot ei rămân preferații bătrânei karme. Plus că Harry Kane poate marca din orice poziție. Mai ales din cădere. Pe locul 7.
S-a terminat 2-1 pentru Leicester. Sau 0-2 pentru Spurs. Depinde ce pagina de Twitter urmărești.
Manchester City – Watford 8-0 
Cine să trăiască, cine să trăiască, la muuulți ani! City a împlinit fix în ziua meciului cu Watford 125 de ani. Motiv pentru care băieții lui Pep au vrut să dea 125 de goluri, dar le-a reușit doar 8. Slab. A fost frumos totuși, deși teoria mea e că Watford a lăsat-o pe City să câștige. Ca un gest simbolic din partea lor sau pentru că au jucat tot fotbalul de care dispuneau sezonul ăsta în meciul cu Arsenal.

După meciul cu Norwich din etapa trecută în care City a pierdut cu 3-2, Rodri spunea că își vor ucide următorii adversari. Mi-l și imaginez legăndându-se într-un colț al vestiarului, cu privirea blocată ca a unui psihopat, ascuțind o lamă de cuțit în crampoanele lui Aguero. Nu o să scriu despre toate golurile pe rând, că ar însemna să depășesc Luceafărul și cele 98 de strofe pe care a bătut câmpii Eminescu. Pot doar să scot în evidență că în minutul 18 era deja 5-0 și că City a mai doborât un record – cea mai cea echipă care ajunge la 5-0 mai repede decât  babele din Militari la 137.

David Silva, Aguero, Mahrez, Bernardo, Otamendi, tanti Mary de la bilete, nea John care păzește parcarea și Luke de la hot-dogs și-au înghesuit numele pe tabelă. Practic, în meciul ăsta a putut să înscrie toată lumea atâta timp cât nu erau de la Arsenal.
Și aici povestea lui City într-un video frumos.
                                                                                                          
“Câștigăm împreună, pierdem împreună”, au scris după meci cei de la Watford pe Instagram. Resemnați că pur și simplu nu a fost ziua lor.
“Facem un grătar împreună.”  A fost replica lui City. Obișnuiți să fie ziua lor, chiar și când nu sărbătoresc 125 de ani de la înființare.
Arsenal – Aston Villa 3-2

 

* Fly Better with showers above the sky * Life insurance with Vitality * Lavazza  * Budweiser * Fly Better and stretch out on fully flat-bed seats* World Remit – Online money transfer * Visit Rwanda

A, da, da, m-am uitat și în teren la meciul ăsta, dar parcă a fost mai antrenant să citesc toate reclamele colorate de pe marginea terenului. Mai ales cățelușul ăla negru care fuge dând din codiță când apare reclama la Vitality e tare sprinten. Sau părea sprinten pe lângă cei din teren, nu sunt sigură. Mi-am amintit cum am numărat pe vremea stadionului vechi din Ghencea toate steluțele de pe tabelă. Nu steluțele printre care a dat Maitland Niles șutul din minutul 2.
La un moment dat, ca să-mi odihnesc ochii de la atâtea reclame de pe marginea terenului, am început să mă uit prin ușa pub-ului la Chelsea-Liverpool. Uneori când te uiți la meciurile lui Arsenal te apucă așa o melancolie și stare de tristețe, poate pentru că atunci creierul nu e ocupat și începe cu gânduri d’alea cum că vine iar luni și ai mult de muncă. Și apoi îi invidiezi pe Luiz, Sokratis și Kolasinac că ei nu au niciun gând sub părul buclat sau coafat în cazul lui Kola și McGinn trece printre ei ca vodă prin lobodă și se face 1-0. Și rămâi nemișcat, privind prin ușa de la pub, oftând. Și atunci răsare un gând și nu e unul bun și e despre Emery. Și parcă și ajungi să stai crispat ca el de parcă te doare ceva.
Și după ce Arsenal a rămas în 10 și începi să-ți lungești gâtul să vezi la un televizor mai îndepărtat de la altă terasă, alt meci, se face 1-1. Dar n-ai timp nici să clipești sau să strigi Gol că te conduce iar Villa, Guendouzi mai are un pic și plânge și Luiz mai are un pic și își dă seama că e fundaș și fundașii încearcă să nu primească gol.
Dă Doamne să nu încerce să îi recapete încrederea lui Mustafi. Amin.
Și iată vine un sol de pace, Calum Chambers, de pe la Middlesborough sau Fulham sau pe unde a mai fost împrumutat cu o năframă-n vârf de băț, pe care scria 2-2 și “pwp Engels”.
Știți ce ne mai salvează pe ăștia de ținem cu Arsenal? Umorul. Și, în cazul de duminică, Aubameyang.
S-a terminat 3-2 pentru Arsenal și urmează meciul cu United. Până atunci, în cazul în care simțiți că aveți nevoie de o pauză, să știți că dacă vreți să Visit Rwanda, puteți să Fly better with Emirates with showers above the sky, beți o Lavazza, un Budweiser și dacă rămâneți fără bani, sunați acasă să vă transfere prin World Remit. Și neapărat să nu plecați fără life insurance Vitality. Știu că ați prefera goal insurance, dar d’asta n-avem.
Oameni cu suflet bun cei de la Villa. E al doilea meci în care nu câștigă în fața unor echipe care joacă în 10. Arsenal și West Ham. O să ajungă în Rai. Și în Championship probabil.
Chelsea – Liverpool 1-2 
 
Cică oamenii în albastru din peluza de mai jos, când au plecat ei grăbiți de acasă, au uitat să stingă un ochi de la aragaz, să ude florile și să ia punga potrivită cu bannerul potrivit. Apoi au plâns și și-au șters lacrimile cu banner-ul și au zis că plâng de nervi, nu de dor. Sigur. Și marmota învelea bannerul în staniol. A plâns și Eden la Madrid și apoi a mâncat 5 gogoși. Și-apoi oamenii în albastru au recunoscut că îl urăsc pe Hazard, dar nu ca pe rebelul Arnold-Trent Șvarțănegăr, postat în fața lor după ce le-a găurit poarta iremediabil cu un șut atât de frumos că Hazard a mai băgat 3 gogoși de invidie.
Și nu le-a fost de-ajuns suferința, că VAR-ul a mai răsucit cuțitul în rană și i-a desființat golul lui Cesar Azpilicueta, pentru că Mason Mount se fâțâia prin offside. Așa că dacă fotbalul nu-i dă Cesarului ce-i al Cesarului, i-a dat lui Firmino. Talent, detentă și niște fațețe pe dinți atât de albe că probabil Arrizabalaga a fost orbit. Iar Bobby a înscris pentru 2-0 cu un cap mai sănătos, dar nu la fel de sănătos ca molarii și măselele lui de minte.

Eu, dacă aș fi fost observator la meciul ăsta, aș fi pus două goluri pe tabelă pentru șutul lui Kante. Ăsta micu s-a strecurat printre Matip, Virgil și Henderson ca un firișor de apă printre plăcile de parchet, imediat după ce te muți în casă nouă și crezi că gata, ai renovat tot. Prea târziu totuși ca să dărâme palatul lui Liverpool, cocoțat pe un deal la înălțime de 5 puncte de cetățenii care deja și-au montat tabăra și corturile la umbra unui nuc, așteptând următoarea victimă ca să mai urce o moviliță spre cormorani. Să vedem, să vedem, ce-o să iasă.

BONUS! Episodul 2 din telenovela, Matteo – tânăr și neliniștit (episodul 1 îl găsiți aici)
97 atingeri de balon (cele mai multe)
88% acuratețea paselor
83 pase (cele mai multe)
50 pase în terenul advers
11 recuperări (cele mai multe)
3 ocazii create
3 faulturi câștigate
1 intercepție
1 depășire
Și niște semne către John Terry, după golul 3. “Sunt în capul tău” pare că i-a arătat probabil ducând degetul la cap francezul. Că mereu găsește ocazii să arate ceva cu degetul. Concluzia: nu contează cât de lung ai părul, câte atingeri de balon ai strâns și cât de tânără e iubita ta, oricum ea te poate înșela cu Terry.

Leave a Reply

Your email address will not be published.