Ce am văzut în etapa 2 de Premier League. Mama lui Jesus, cântece, păcate și coco

Textul meu este o interpretare personală a meciurilor pe care le-am văzut în etapa trecută de Premier League. Fiecare dintre noi se uită la meciuri și, dincolo de scor sau faze importante, rămâne cu gânduri și povești. Eu le-am înlănțuit pe foaie, așa cum mi-au venit, așa cum mi le-am amintit și așa cum mi s-au întâmplat. Fie că sunt din timpul meciurilor, fie în legătură cu ele.

Tocmai de asta fotbalul e frumos. Că după ani și ani posibil să nu mai ții minte ce arăta la final de meci tabela, ci cum te-a făcut acel meci să te simți.
Primul capitol e despre telefoane către mama, cântece, păcate și trosniri de oase printre altele. O lectură ușoară, de vară, scrisă cu ruj pe bară.

Manchester City – Tottenham 2-2

“Alo, mama?” Acum vreo 2 ani, Gabriel Jesus povestea că de fiecare dată când înscrie un gol, mama lui îl sună. Tocmai de asta celebrarea lui la goluri arăta așa, de dor de mamă și ca să-i transmită că o iubește din Premier League până în Brazilia și înapoi.

Rex Features via AP Images

În meciul cu Spurs, brazilianul a celebrat altfel golul din minutul 92, în ritm de samba și apoi fluturând palma dreapta spre suporteri. După 3 minute, a primit și el o palmă usturătoare cu miros de VAR. Gol anulat. Al doilea după cel din prima etapă, cu West Ham. După 3 minute, mulți fani ajunși deja la poarta stadionului au aflat că fericirea din Premier League e la fel de scurtă ca cea din Champions League și că ulciorul cu VAR uite că merge de două ori la apă atunci când întâlnești în față un Tottenham care pur și simplu are noroc. Ca să nu zic bulan din prima.

Să ne amintim puloverul lui Pep. Era trecut puțin de minutul 93 si lui City tocmai ce i se anulase golul lui Sterling, golul calificării în semifinalele UCL.

Pep nu s-a mai trântit în genunchi, dar într-un sertăraș din mintea lui i s-a copt gândul că oricâte etape o să mai treacă și oricâte victorii o să mai adune City, punctele astea 2 pierdute cu Spurs nu i le mai dă nimeni înapoi. Tot în sertărașul ăla mai apar într-un colț cele 30 de șuturi date de ai lui și 3 date de Tottenham. Apar și alea 3 așa, că lui Pep îi place uneori să fie masochist.

O veste minunată pentru City e că De Bruyne joacă incredibil, așa că fanii știu deja la ce să se gândească după ce-și fac crucea de la început de meci: 1. Să câștige City 2. Să nu se accidenteze De Bruyne. Amin.

Concluzia e că poți să-i faci tu ce vrei fotbalului. Să-i impui reguli, să-i bagi pe gât tehnologie, să bagi bani în echipe și să aduci fotbaliști scumpi și buni, dar când are chef fotbalul să facă mișto de tine, o face în stil mare. Și nu poți să faci nimic decât să o iei de la capăt. Alt meci, altă etapă, alt pupic de-al lui Pep pe gâtul lui Aguero, alt telefon târziu în noapte, cu voce tremurândă:

“- Alo, mama?”

 

Arsenal – Burnley 2-1

Primul meci al lui David Luiz în tricoul lui Arsenal, primul test pentru comentatori. Picat după numai 2 minute de joc. Pregătiți-vă de un sezon în care Matteo Guendouzi e Matteo Guendouzi, el e el și va trebui să se indentifice cumva cu el însuși ca să nu-l mai încurce comentatorii cu David Luiz. Va fi amuzant.

Despre scor nu am multe de zis, doar că nu mint că am avut ceva emoții la golul de 1-1 al lui Burnley. Asta pentru că fantomele trecutului o să continue să urmărească suporterii lui Arsenal. Vechile slăbiciuni tind să bage un ghimpe în coaste speranței care tocmai își despachetează bagajul în cantonamentul tunarilor. Lacazette și Aubameyang ne-au liniștit și, deși ei au fost cei care au înscris golurile victoriei, ochii ne-au rămas fixați pe Ceballos, tovarășul care le-a servit baloanele pentru gol colegilor săi.

Pauză muzicală.

Când eram mică și calculatorul îmi permitea doar să mă joc 101 Dalmațieni și un joc cu camioane, mama mi-a adus un cd cu mai multe videoclipuri pe el. Și pentru că mă plictisisem de Atomic TV, m-am uitat la videoclipurilea alea de zeci de ori. Printre melodii (multe în spaniolă și 2 cu cei de la Blue – ce băieți) era și melodia pe care a cântat-o Ceballos colegilor de la Arsenal ca ritual de inițiere în club. Motiv pentru mine să îmi aleg al doilea preferat după Bellerin și să mai ascult de câteva ori melodia lui Ceballos:

“Toreador
Îmi pun sufletul în arenă pentru tine”

Revenind.

Tunarii arată diferit sezonul ăsta. Mai hotărâți, mai motivați, mai bătăioși. Gata să ia taurul de coarne. Gata să-și pună sufletul în arenă pentru Arsenal.
Și uite așa Doamna Speranța și-a luat hainele de casă și s-a făcut comodă la Arsenal în sufragerie.
Și pentru că am urcat pe dealul entuziasmului și nu vreau să cobor, trebuie să zic câteva vorbe și despre Nicolas Pépé și prima victimă din capitolul “Arsenal. Înșurubez coloane de fundași.” Prima victimă: Lowton.

Urmează meciul cu Liverpool. Ambele echipe au câștigat meciurile din primele 2 etape. Să vedem, să vedem, ce-o să iasă.

Southampton – Liverpool

Și că tot am menționat Liverpool, nu aveam cum să scriu articolul fără Klopp și băieții printre rânduri, asta pentru că nu trece etapă fără să-i am printre gânduri. Pentru că țin cu Arsenal. Și, da, pentru că sunt foarte buni. Mai buni decât sfinții, dacă vă vine să credeți. Chiar dacă Adrian a păcătuit în minutul 83 și i-a dat o pasă lui Danny Ings, semn că o parte din creierul lui deja își dăduse Sign Out din meci. Ings, fericitul marcator, demonstrează după câteva minute că el tot cu Liverpool ține, deși nu mai joacă la ei de ceva timp și se asigură că la centrarea bună a lui Valery în fața porții nu va mai ajunge niciun coleg de-al lui, azvârlind mingea amenințătoare în out de poartă. Probabil la gol chiar nu a avut ce să facă. Și a marcat.

www.facebook.com/LiverpoolFC/

Chelsea – Leicester 1 – 1

Wilfred Ndidi: “E ceva la care încerc să nu mă gândesc, dar îmi tot vine în minte” Ndidi a făcut-o de oaie în prima repriză și i-a oferit lui Mount mingea cadou, ca mai apoi să înscrie golul egalizator în minutul 67. Timp pentru Leicester să mai înscrie a fost destul, dar James Maddison și Vardy nu au reușit să răpună o Chelsea îmbătrânită și deja sătulă de un campionat în care nu o să facă mare brânză.

Leicester e echipă frumușică. Rozul se asortează frumos cu ambiția și încrâncenarea. Harry Maguire e deja uitat și dacă încă există vreun suporter care îi mai duce dorul, va fi prins de Soyuncu și determinat printr-o strângere călduroasă de mână să-l adauge pe el în lista de favoriți.

Wolves – Manchester United 1 – 1

“Trebuie să ai coco” pare să ne transmită Ruben Neves după ghiuleaua cu care le-a dărâmat toate visele din teatru băieților lui Ole Gunnar Solskjær. Mesaj ce i se potrivește și lui Pogba, care s-a aruncat calic și a luat mingea să o bată el de la 11 metri, ignore complet față de Rashford care e fix tânărul ăla cu prea mult bun simț care e persiflat de cocalarii care-și comandă șampanie cu artificii în club. Rashford – care nu a ratat niciodată un penalty în cariera lui.

S-a terminat 1-1, United a pierdut 2 puncte importante și concluzia e că haita lui Wolves e de văzut și de plăcut sezonul ăsta. Sau, vorba lui Ioan Viorel – “Lupiiiii, băă”.

 

www.instagram.com/wolves

Ne revedem săptămâna viitoare, după o etapă cu Liverpool – Arsenal la felul principal. Sper să ne fie de bine.

*Poza de la cover, luată de la  www.squawka.com

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.